"Ni s-a prilejuit, sub forma unui experiment, conjuncţia mai multor direcţii: Caragiale – statui vivante – teatru comunitar. În felul acesta, se face un pas pe o platformă alunecoasă, căci ar fi foarte uşor, datorită acestei formule ce pune alături trei termeni din arii teatrale diferite, să se comită o eroare, iar rezultatul final să fie o reprezentaţie sortită eşecului. Dar echipa se descurcă de minune, păstrând, chiar şi în condiţiile non verbalului, echilibrul perfect pe rampa înclinată a ineditului. Publicul a văzut un Caragiale altfel decât pe scena à l’italienne, dar care păstrează foarte bine linia dreaptă a stilului clasic. Regizorul preia textul şi construieşte un scenariu, unul din care momentele importante ale acţiunii reies cu vizibilitate."
Restul pe http://revistacronica.wordpress.com/privitor-ca-la-teatru/
