„În fruntea mesei stau cu mirt pe frunte,
dar dorm de mult sub zidurile Troii...
Mesenii râd şi cupa mea se umple –
voi beţi cu morţii şi cinstiţi strigoii.
Eu am rămas sub zidurile Troii. (...)
Ci eu sunt tot o rană nevăzută,
şi răni mi-s ochii crâncenii şi goii...
Femeia mea sau morţii mă sărută,
veniţi în pat de sub cenuşa Troii?
Mă pierd din nou în valuri cu năierii,
din nou mă bat în scuturi cu strigoii.
Alunec dintre coapsele muierii
şi mă îngrop sub zidurile Troii.”
(Întoarcerea lui Ulise, poezie de Radu Gyr)
