"Ni s-a prilejuit, sub forma unui experiment,
conjuncţia mai multor direcţii: Caragiale – statui vivante – teatru
comunitar. În felul acesta, se face un pas pe o platformă alunecoasă,
căci ar fi foarte uşor, datorită acestei formule ce pune alături trei
termeni din arii teatrale diferite, să se comită o eroare, iar
rezultatul final să fie o reprezentaţie sortită eşecului. Dar echipa se
descurcă de minune, păstrând, chiar şi în condiţiile non verbalului,
echilibrul perfect pe rampa înclinată a ineditului.
Publicul a văzut un Caragiale altfel decât pe scena
à l’italienne,
dar care păstrează foarte bine linia dreaptă a stilului clasic.
Regizorul preia textul şi construieşte un scenariu, unul din care
momentele importante ale acţiunii reies cu vizibilitate."
Restul pe http://revistacronica.wordpress.com/privitor-ca-la-teatru/