„O zi în care nu râzi cu adevărat este o zi pierdută”, spunea Jean-Claude Carrière, citându-l de drept pe Buñuel. Privindu-i în retrospectivă filmele, se distinge o trăsătură dominantă, dincolo de temele mari abordate de regizor. Peliculele buñueleşti sunt imprevizibile: pornind de la analogiile neaşteptate făcute între imagini, analogii care distrug tiparele clasice, trecând prin situaţii inversate, din care adesea reiese şi umorul, şi ajungând la finalul, de multe ori, împins spre absurd. Aşteptările spectatorului sunt infirmate şi, de multe ori, acesta nici nu maiştie ce să creadă, de vreme ce logica firească numai e valabilă.
continuarea în http://www.scribd.com/doc/112232005/Revista-Zona-Literara-Nr-9-10-Septemnrie-Octombrie-2012-Net-Si-Bdp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu