despre nişte sufleţei

Săptămâna aceasta am fost la Padocul pentru animale abandonate al Asociaţiei Clopoţel, având în portbagajul matizului vreo trei saci mari cu crochete pentru căţei. Am rămas impresionată de spaţiul din Ţigănaşi unde condiţiile sunt bune (sigur că întotdeauna este loc şi pentru mai bine), iar membrii organizaţiei merită felicitări pentru ce au reuşit să facă acolo. Toţi căţeii au nume şi câte o poveste (la fel şi pisicile) sunt blânzi şi prietenoşi (iar pisicile extrem de jucăuşe şi cu personalitate). Mulţi dintre "localnici" sunt, de altfel, exemplare extrem de reuşite: înalţi, atletici, atenţi. Alţii ştiu să dea lăbuţa şi să lingă în palmă ca nişte copii nevinovaţi.

Cred în continuare că problema câinilor vagabonzi, a pisicilor comunitare, a naturii în general ţine totuşi de noi, de fiinţele astea care pretind că au raţiune. De gradul nostru de înţelegere de civilizaţie şi până la urmă de intelect. Şi mai sper (aşa, în naivitatea mea) că ideea de donator să nu mai atârne de principiul "ăsta e unul cu bani" sau, cum crede o vecină de-a mea, "cu relaţii". Ar trebui să ştim că fiecare poate face un bine din cât are: un os, o lingură de supă sau ceva-ceva respect.

Pe cei de la Asociaţia Clopoţel îi puteţi vizita aici:
http://www.asociatiaclopotel.com/index.php