Roland Barthes împreună cu mama sa

Fotografia nu rememorează trecutul (nimic proustian într-o fotografie). Efectul pe care îl produce asupra mea nu e acela de a restitui ceea ce a fost abolit (de timp, de distanţă), ci de a atesta că ceea ce văd a existat cu adevărat. Or, acesta este un efect de-a dreptul scandalos. Fotografia, de fiecare dată, mă uimeşte; o uimire ce durează şi se reînoieşte, neobosită. Poate că această uimire, această încăpăţânare se cufundă în substanţa religioasă din care sunt alcătuit; n-ai ce să faci. Fotografia are ceva ce ţine de înviere: nu e oare valabil şi pentru ea ceea ce bizantinii spuneau despre giulgiul din Torino pe care s-a imprimat imaginea lui Isus, şi anume că nu e făcută de mâna omului, acheiropoietos?
(Roland Barthes, Camera luminoasă, Bucureşti, Idea Design&Print, 2005, p. 75)