miercuri, 2 decembrie 2009

... and ends

recitesc zilele astea Memoria teatrului de George Banu, pentru un articol despre efemer. desprind aici o rămăşiţă care-mi place mult:

Memoria actorului este populată de fiinţe fictive care s-au întrupat. "Dacă vreau le pot vedea sub formă de spectre. Ştiu că au existat. Nu sunt morţi, nu mă apasă, nu sunt obligaţii... eu sunt un fel de negustor de suflete" afirmă Minetti, actorul. În România, un actor celebru, Mihai Popescu, având o tumoare la creier, în timpul unei reprezentaţii, ultima, a declamat frânturi de roluri fără a include nici un fel de confesiune personală. Prea plinul teatral se revărsa în spiritul său bolnav, eliberându-i memoria de rolurile ce se confundau cu biografia sa. Evenimentele vieţii unui actor sunt "întâlnirile" cu personajele. Lear, Mefisto, Krapp.

Vanitas vanitatum, tablou de pictorul olandez Edwart Collier

Masca este, de asemenea, o amprentă. Amprenta unui chip dispărut... Fiinţa este de zăpadă. Pielea şi lemnul fixează contururile unui model pentru eternitate. Individul se evaporă, prototipul stăruie. Memoria se iveşte din aceste explorări.

Niciun comentariu: