fiecare amintire e urma unei întristări

Titlul pe care l-am dat aici este citat dintr-un film de Wong Kai War şi dat fiind să ne placă mult Camus, să avem amintiri fotografice, să fie Ada, să fie Silviu, las aici frînturi.

Iată unde se contrazice actorul: e acelaşi şi totuşi atît de diferit, concentrînd într-un singur trup atîtea suflete. Din acest individ care vrea să ajungă la toate şi să trăiască totul, zadarnica lui tentativă, încăpăţînarea lui fără rost întruchipează însăşi condiţia absurdă. În el se reuneşte tot ceea ce se contrazice clipă de clipă. El se situează acolo unde trupul şi spiritul se întîlnesc şi se îmbrăţişează, unde acesta din urmă, obosit de eşecuri, se întoarce către cel mai credincios aliat al său: „Şi binecuvîntaţi fie aceia, spune Hamlet, al căror sînge şi judecată sunt atît de ciudat amestecate încît nu sunt fluier pe care degetul soartei să cînte cîntecul pe care-l vrea”.
...
Nu e nevoie deci de multă imaginaţie spre a înţelege ce înseamnă un destin de actor. El îşi compune şi îşi înşiruie personajele în timp. Tot în timp învaţă să se stăpînească. Cu cît a trăit mai multe vieţi diferite, cu atît se desparte mai uşor de ele. Dar vine vremea cînd trebuie să moară, pentru scenă şi pentru lume. Tot ce-a trăit stă în faţa lui. Acum vede limpede simte cît de sfîşietoare şi de unică este această aventură. Ştie, şi acum poate să moară. Există aziluri pentru bătrîni actori.

- Albert Camus, Mitul lui Sisif -