Am înaintea ochilor Marele Teatru, inutil şi iraţional.

Jacek Woszczerowicz era bătrân, mărunt şi nu fusese frumos. Acum avea faţa brăzdată de riduri şi era pleşuv. Era polonez şi actor. După un infarct, medicii îi interziseseră să mai joace. A urmat un al doilea infarct. Medicii i-au prezis moartea sigură, dacă avea să mai urce pe scenă. El s-a încăpăţânat: de două ori pe săptămână, acoperit într-o armură grea, cu pasul târşâit, apăsat parcă de o taină bine ascunsă, era Richard al III-lea. Pregătirea o începea cu două zile înainte, hrănindu-se doar cu supă şi apă. Mergea în sus şi în jos prin camera lui, fără nici o pauză, ca şi cum şi-ar fi încurajat trupul: „o să izbutim! ”

În ziua spectacolului postea ca un om al bisericii ce se pregăteşte pentru slujbă. Şi nu avea în minte decât să îşi uşureze stomacul pentru efortul din timpul spectacolului. La trei după-amiaza ieşea din casă şi pleca pe jos la teatru. Locuia la periferie: se îndrepta spre centru cu pasul hotărât, murmurându-şi replicile din rol. Cei care îl vedeau trecând îl credeau beţiv sau nebun. Apoi îşi punea armura. Venea atunci clipa când privirea lui rătăcea dincolo de colegi şi spectatori, de parcă spiona moartea.

„Pricepi? Nu joc pentru public, ci pentru Dumnezeu.”

La şcoala de teatru din Varşovia, unde am avut prima zi de ucenicie, mă gândeam că numai oamenii bolnavi de inimă ar trebui să fie actori.

(Eugenio Barba, Teatru. Singărătate, meşteşug, revoltă)

Pablo Picasso, Arlequin

acasa. duminica si ploaie

licăriri

The Blue Notebooks by max richter

„În fruntea mesei stau cu mirt pe frunte,

dar dorm de mult sub zidurile Troii...

Mesenii râd şi cupa mea se umple –

voi beţi cu morţii şi cinstiţi strigoii.

Eu am rămas sub zidurile Troii. (...)

Ci eu sunt tot o rană nevăzută,

şi răni mi-s ochii crâncenii şi goii...

Femeia mea sau morţii mă sărută,

veniţi în pat de sub cenuşa Troii?

Mă pierd din nou în valuri cu năierii,

din nou mă bat în scuturi cu strigoii.

Alunec dintre coapsele muierii

şi mă îngrop sub zidurile Troii.”

(Întoarcerea lui Ulise, poezie de Radu Gyr)

First Movement

My son, my chosen and beloved
Share your wounds with your mother
And because, dear son, I have always carried you in my heart,
And always served you faithfully
Speak to your mother, to make her happy,
Although you are already leaving me, my cherished hope.
(Lamentation of the Holy Cross Monastery from the "Lysagóra Songs" collection. Second half of the 15th century)

Second Movement

No, Mother, do not weep,
Most chaste Queen of Heaven
Support me always.
"Zdrowas Mario." (*)
(Prayer inscribed on wall 3 of cell no. 3 in the basement of "Palace," the Gestapo's headquarters in Zadopane; beneath is the signature of Helena Wanda Blazusiakówna, and the words "18 years old, imprisoned since 26 September 1944.")
(*) "Zdrowas Mario" (Ave Maria)—the opening of the Polish prayer to the Holy Mother

Third Movement

Where has he gone
My dearest son?
Perhaps during the uprising
The cruel enemy killed him

Ah, you bad people
In the name of God, the most Holy,
Tell me, why did you kill
My son?

Never again
Will I have his support
Even if I cry
My old eyes out

Were my bitter tears
to create another River Oder
They would not restore to life
My son

He lies in his grave
and I know not where
Though I keep asking people
Everywhere

Perhaps the poor child
Lies in a rough ditch
and instead he could have been
lying in his warm bed

Oh, sing for him
God's little song-birds
Since his mother
Cannot find him

And you, God's little flowers
May you blossom all around
So that my son
May sleep happily
(Folk song in the dialect of the Opole region)

Un fragment din ce-am mai citi în ultima vreme, împărtaşit...

PRIZONIERII. Într-o dimineaţă prizonierii au ieşit la muncă în curtea închisorii; gardianul era absent. Unii dintre ei s-au apucat pe loc de treabă ca de obicei, alţii stăteau degeaba şi aruncau în jurul lor priviri sfidătoare. Atunci unul a ieşit din rând şi a strigat: „Muncţi cât vreţi sau staţi, asta nu are importanţă. Uneltirile voastre secrete au fost dezvăluite; gardianul închisorii va surprins şi în curând el vă va judeca aspru. Îl cunoaşteţi, e dur şi ranchiunos. Dar ascultaţi ce vă spun: v-aţi înşelat asupra mea până acum, dar nu sunt ce par a fi. Mai mult, sunt fiul gardianului închisorii şi am toată influenţa asupra lui. Pot să vă scap, vreau să vă scap. Bineînţeles, nu-i voi salva decât pe aceia dintre voi care cred că eu sunt fiul gardianului. Ceilalţi pot culege roadele neîncrederii lor”. „Bine, zise după un moment de tăcere un prizonier mai vârstnic, ce contează pentru tine dacă noi credem în tine sau nu? Dacă eşti într-adevăr fiul lui şi poţi face ce ai zis, pune o vorbă bună pentru noi. Atunci vei face chiar o faptă bună. Dar încetează cu discursurile despre credinţă şi neîncredere.” „Eu unul nu cred deloc, îl întrerupse unul mai tânăr. Are tot felul de idei. Pariez că peste opt zile vom fi tot aici, exact ca astăzi şi că gardianul nu are cunoştinţă de nimic.” „Şi dacă a ştiut ceva nu mai e cazul acum, strigă primul prizonier care coborâse în curte. Gardianul închisorii tocmai a murit subit” „Ura!” Izbucniră mai mulţi prizonieri într-un glas. „Domnule fiu! Domnule fiu! Unde-ţi este moştenirea? Care suntem prizonierii tăi de acum?” „V-am spus, răspunse calm cel apostrofat, voi elibera pe toţi cei care cred în mine, sunt la fel de sigur ca de faptul că tatăl meu e încă în viaţă.” – Prizonierii nu mai râseră, ci înălţară din umeri şi-l lăsară în pace.
(Friedrich Nietzsche, Călătorul şi umbra sa. Omenesc, prea omenesc)

...şi o fotografie

Ar fi trebuit să fii aici cu mine, dar am fost creaţi, antrenaţi şi conditionaţi să dispărem. Am stat între umbre prin poienile arzând, oricând gata de a deveni hoţi de închiriat; şi vom rămâne invizibili, vom călători alene, dar nu ne vom grăbi pasul către lumina şi vom dansa, dacă putem, cu ochii închişi de-a lungul graniţelor, de-a lungul drumurilor (Rome, A culture of fragment, 2009)

/ locul /

Jive Cafe
locul pe care-l aşteptam şi pentru care îi invidiam pe bucureştenii de pe Lipscani. l-am găsit aici cu jazz, ceai, obiecte mici, prăfuite, lumină galbenă de lampă, cu seară, cu un pod în care urci pe-o scară de fier şi unde găseşti haine vechi, jupoane, dantelă şi rame de tablou... goale... cu Axy şi Cătă vinerea, cu poveştile noastre despre Pirandello şi Brecht, despre Graal, despre vise şi... căderi... locul Cristinei / locul lui Coco


http://jive-cafe.blogspot.com/